Oboseala, lene, scenarii.

Oboseala mai are putin si ma doboara. Ochii stau sa pice pe birou si sa lase o alta parte goala in mine. Nu se intampla. N-au cum sa pice. Imaginatia mea isi face de cap. Pe fundal se aude Jason Mraz-Lucky. Vorbesc cu Izza pe facebook. Prea lene sa vorbes cu ea pe mess. Incep sa ma gandesc. La multe. Uneori imi imaginez diferite scenarii. Eu, tu sau altcineva. Eu, tu si altcineva. Eu singura. Eu si ploaia. Uneori am atatea in cap si as vrea sa scriu despre fiecare in parte, dar nu pot pentru ca e vraiste acolo. Ideile se imbina intre ele intr-un fel in care transpunerea separat mi-e imposibila, iar scrierea impreuna inca n-am inceput-o. Cine stie ce iese. Ce am acum in cap e asa (intre timp eu si Izza ne hotaram sa vorbim pe mess):
 I:  Tipul e confuz. Oare chiar a facut bine ce a facut? Sau pur si simplu vrea sa se simta mai putin vinovat? Incepe sa se gandeasca. Stie ca nu trebuia sa faca asta, dar totusi a facut-o. Dar totusi, nu a fost vina lui, dar ea nu vrea sa inteleaga. Nu poate sa inteleaga. In sfarsit, ea putea sa aiba incredere in cineva si se simtea iubita intr-un final dupa atatea dezamagiri. Dar uite ca totusi nu a fost asa. Din nou a patit ceva. Doar ca ceva se schimbase. El chiar tinea la ea, fata de restul. Dar nu stia ce sa faca. Ar fi vrut sa nu-l mai vada niciodata, sa uite tot ce se intamplase, dar era prea greu. Ceva din ea nu o lasa sa-l ierte, ceva puternic, dar totusi fara nicio putere. Stateau fiecare in alta camera, in aceeasi casa in care se tinea petrecerea. Ea se hotarase. Isi ia geaca si pleaca. Se urca in masina si pleaca. Nu se mai vad de atunci.
II: Trec 3 ani. Se intalnesc intamplator intr-un oras mare, prea mare pentru o asemenea sansa, dar totusi se intalnesc. El fuge dupa ea cand o vede. Se opreste in spatele ei si ii striga numele. Ea ramane paralizata cand ii aude vocea si intorcandu-se usor dupa cateva secunde incepe sa tremure. Schiteaza un zambet pe fata, acelasi dintotdeauna. Dar tot tremura. Nu-l uitase. Nu stiau cum sa-si vorbeasca, ce sa vorbeasca. Se rezuma la o imbratisare de cateva minute. Lumea trecea pe strada si se uita la ei, dar lor nu le pasa. Se strang asa de tare in brate incat nu mai pot sa respire si isi dau drumul incet, dar nu de tot. Se uita unul in ochii celuilalt si parca tot ce ar vrea sa-si spuna este transmis printr-un dialog intre cei patru ochi. Ei incep sa-i dea lacrimile si prefera sa-i spuna un simplu "pa" si pleaca inlacrimata. El o urmeaza, dar ea ii spune ca nu poate sa stea. Si o lasa sa plece.
III: Trec doua saptamani. Ei se gandeau cu teama si totodata un zambet larg pe fata unul la celalalt. Isi face curaj si o suna. Ea, sta la fereastra si se uita pe geam la orasul aglomerat si deodata ii apare pe sticla unul din cele mai frumoase momente petrecute cu el. Se trezeste parca din transa odata cu telefonul ce suna. Vede numele lui pe ecran si incepe sa tremure. Nu putea sa-i raspunda. Pur si simplu nu putea, nu stia ce sa-i spuna.