...

marți, 29 iunie 2010

Imi place sa visez. Imi place sa evadez din realitate intr-o lume a mea, doar a mea. In vise pot face orice si nu ma refer lucruri ca mersul pe luna, descoperirea nu stiu cui etc. Nu. Ma refer strict la ce imi doresc, dar incerc sa ma limitez. Lumea mea nu e perfecta pentru ca ar fi plictisitoare, banala. Are parti bune, dar si rele. Cand mi se intampla ceva, chit ca e ceva pozitiv sau negativ, ma refugiez in acea lume. Nu stiu de ce o fac, dar un lucru stiu: ma ajuta, imi da incredere ca pot face ce-mi propun desi mai tarziu sunt dezamagita deoarece se pare ca nu reusesc sa obtin ce-mi doresc. Poate vreau prea multe sau poate doar nu e pentru mine desi cred ca a doua varianta e mai plauzibila. Multe nu-mi doresc. Vreau o slujba buna, o casa/un apartament, o familie fericita, fara scandaluri, fara betii. Chiar e prea mult sau pur si simplu eu nu am voie sa primesc asa ceva? Nu ma consider norocoasa. In niciun caz. Ba chiar ma consider neindreptatita de cele mai multe ori si nu cred ca e doar mintea mea care nu are ce face. Poate tocmai pentru ca am patit ce am patit si inca patesc sunt altfel. Mi s-a spus ca iert prea multe, ca-s prea buna, dar n-am ce face. Asta sunt eu. M-am obisnuit cu putin. Putina atentie, putina intelegere. Cate un pic din fiecare. Totusi, acest concept de "putin" este atribuit lucrurilor pozitive. Negative am avut si inca am din plin. Cum se spune, nu duc lipsa. Dar totusi, de ce eu? Ce am facut sa merit asta? Poate pentru simplul fapt ca sunt aici? Ca respir, mananc, gandesc, traiesc intr-un cuvant? Nu a fost alegerea mea sa ma nasc, dar cred ca ar fi fost mai bine sa nu exist. Sunt pedepsita pentru simplul fapt ca exist sau pur si simplu e acel concept spus de toata lumea si anume ca fiecare are o misiune in viata pe care trebuie sa o indeplineasca, iar eu, pentru a duce la bun sfarsit acea misiune (oricare ar fi ea) trebuie sa sufar pentru ca altii sa fie fericiti? Toti ar spune ca e un pret mic pentru ca sacrifici o singura persoana pentru multe altele. Daca as fi in locul lor probabil si eu as spune acelasi lucru, insa aflandu-ma in aceasta pozitie imi dau seama cat de greu poate sa fie. Am auzit de multe ori fraza:"stiu ce simti, te inteleg". Cum ai putea sa stii daca nici macar nu ai trecut prin ce am trecut si nu ai simtit ce am simtit eu? Aici e vorba de mine, de ce am simtit eu. Tu nu ai habar ce inseamna pentru ca nu ai simtit pe propria piele. Deci nu, nu stii ce simt si nu, nu ma intelegi. Poate, o sa am un final fericit pentru ca inceputul e aiurea rau. Poate o sa mor de tanara, fericita, dar poate o sa mor cu zambetul pe buze. Sau o sa mor de batranete, nefericita si trista in ultimul hal. E gresit ca unneori ma simt o povara? Ca ma simt inutila, fara vreun scop anume, doar sa fiu de dragul de a fi? Singura care se simte asa sigur nu sunt. Mai sunt destule exemple, dar majoritatea o scot la capat. Eu nu stiu daca o sa pot. Nu stiu daca o sa fiu in stare sa-mi pastrez capul sus si zambetul pe buze in fata oricarei probleme. Uneori ma subestimez, alteori ma supraestimez, dar niciodata nu sunt intre cele doua.
Oare chiar trebuie sa incerci sa multumesti pe toata lumea? Sa te gandesti mai mult la ei decat la tine? Desi lor probabil li se rupe de tine, tu incerci sa-i multumesti in continuare, sa-i ierti pentru greseli, sa fii mai bun. Asa sunt eu. Incerc sa multumesc pe toata lumea mai putin pe mine. Eu as fi in stare sa ma trezesc in mijlocul noptii sa-mi ajut un prieten, dar cine ar face asta pentru mine? Probabil nimeni. Nu stii niciodata. Dar stii ca pe mine o sa mai acolo si o sa-ti fiu alaturi desi poate t-ai purtat urat cu mine sau nu am avut prea multe tangente. Nu stiu de ce fac asta. Nu stiu multe. Stiu doar ca asa sunt eu si asta e un lucru pe care am incercat sa-l schimb, dar nu prea am reusit. Am momente cand ma urasc pentru cat de slaba si de iertatoare pot fii. Ma urasc asa de mult ca incep sa plang de cat de fraiera pot fi. Dar mai tarziu repet greseala si tot asa. Si nu-mi spuneti ca sunt imatura, pentru ca nu e asa. Am avut destule motive, ocazii sa ma maturizez, dar nu am vrut. Am vrut copilul din mine sa traiasca mereu, sa ma ajute in momentele grele.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu